Dacă vom vorbi în acest articol despre control, vă propun să începem cu etimologia cuvântului. Importanța etimologică a cuvintelor este nu numai din sfera culturii generale, ci și o necesitate în a înțelege profund nu doar conceptul pe care îl numește, ci și modurile în care de-a lungul istoriei omenirii s-au schimbat conceptele în sine, în funcție de normele sociale, ideile filosofice și poate chiar cercetările din diverse domenii. De unde provine cuvântul, ce însemna la origine și cum s-a schimbat pe parcurs?
Pornind de la limba latină, “contra rotulus” însemna un al doilea document care era folosit pentru a verifica acuratețea redactării actului original. Preluat în limba franceză, cuvântul s-a transformat în “contrerole” sau “contre-role”, care denumea un registru dublu sau un duplicat și verificarea pentru ca ceva să corespundă cu un anumit standard. În engleza medievală, “to control” s-a extins ca sens, cuprinzând și ideea de exercitare a autorității sau influenței asupra unui lucru sau a unei persoane. Sensul de verificare și de a corespunde a evoluat interesant în timp. În limba română, conform DEX, control definește “analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.”
Dacă etimologic cuvântul control înseamnă a controla ca ceva să fie conform unui standard stabilit, unei reguli, să nu existe abateri de la normă și astfel necesitatea aplicării punctului de autoritate pentru a deține controlul asupra oricăror elemente care pot face ca persoana sau fapta să devieze de la standard, să vedem cum stăm cu sensul cuvântului control în viața reală?
Cu toții dorim să ne simțim în siguranță, să știm ce se va întâmpla cu noi, cu cei dragi și bunurile noastre în clipa următoare, să putem fi stăpâni nu doar pe cele palpabile, dar și pe situațiile care pot determina în noi diferite trăiri. Astfel, dacă simțim că deținem controlul, ne simțim în siguranță, în confort psihic și emoțional, știm că totul este conform planului proiectat din mintea noastră și că nimic neprevăzut nu ar putea zdruncina ceea ce noi deja știm. De la siguranța unui loc de muncă, la siguranța unei relații, nevoia de control este cea care, în funcție de gradul la care ea se manifestă și de ce frici ascunde ea, poate deveni un concept cu valențe pozitive sau negative.
Opusul nevoii de control să fie oare capacitatea de adaptare la ceva nou, la ceva necunoscut? Capacitatea de a avea încredere în propriile forțe și în faptul că vom putea găsi soluții pentru evenimentele neprevăzute, necalculate, neimaginate care intervin în traseul nostru și, implicit, conștientizarea faptului că nu putem controla totul? Acel echilibru și acea siguranță interioară care ne ajută să știm că simpla noastră existență va duce undeva, dincolo de puterea noastră de a o controla?
Sau oare să fie vorba despre a controla ce este în exteriorul nostru sau în interiorul nostru pentru a evita comutări dese sau abrupte pe modul de adaptare? Care dintre acești doi poli ne produce o frică mai mare: controlul asupra a ceea ce este în interior sau controlul asupra exteriorului? A nu putea să controlăm ceea ce nu depinde de noi, ceea ce este în exteriorul nostru, ceea ce gândesc alții despre noi și modul în care ei se raportează la noi sau se comportă? Sau să fie oare mai mare frica de a nu putea controla gândurile care ne umplu mintea și comportamentele pe care acestea le determină, emoțiile pe care le simțim atât de puternic și pe care, uneori, nici nu știm să le numim? În aceeași paradigmă există credința în controlul interior și credința că nu putem controla nimic din exteriorul nostru și că de la univers, la fapte și ființe, toate sunt conduse de forțe exterioare, dincolo de puterile interioare ale omului.
Totul ne duce la o veche problemă filosofică care ne duce la determinism, liberul arbitru și alteritate… și pare-se că putem reduce totul într-un subtil sarcasm asupra controlului la dilema shakespeariană “To be or not to be…”
Revenind la sfera psihologică, te invit să pornim cu alte întrebări pentru a găsi răspunsurile:
De ce oare simțim nevoia de a controla nu numai propriul destin, dar și modul în care alții gândesc despre noi și se poartă cu noi? De ce ne este uneori teamă de propriile reacții? Și care dintre răspunsurile la aceste ultime două întrebări reprezintă pentru noi o preocupare mai mare sau o prioritate? De unde vine nevoia de control sau care este explicația psihologică? De la începutul omenirii, instinctul de supraviețuire este cel care ne-a determinat fie să luptăm, fie să fugim, fie să mințim sau chiar să ne mințim că nu s-a întâmplat, doar pentru a putea merge mai departe. Supraviețuirea înseamnă a ne asigura de o anumită stabilitate, de existența unor resurse, în primul rând interioare, apoi exterioare necesare nu doar corpului fizic, ci și sferei psihice umane. Din punct de vedere hormonal, cortizolul, de care știm cu toții că este denumit hormonul stresului, alături de adrenalină, crește ca nivel și determină nevoia de a controla, de a căuta și aplica soluții de siguranță, astfel că uneori chiar și nivelul pericolului este perceput diferit, adică mai mic, deoarece nevoia de a ne simți în siguranță determinată de nivelul de cortizol este mult mai mare. În ceea ce privește nivelul de dopamină, acesta crește atunci când ne simțim în siguranță, avem satisfacția reușitei și senzația că am reușit să controlăm mediul pentru a ne oferi siguranță emoțională, psihică și fizică. Studiile arată și că un anumit nivel de stres, chiar și la locul de muncă, poate fi un factor determinant pentru a spori motivația în muncă a angajaților. Aici se pot împărți noțiunile în stres pozitiv și stres negativ, în funcție de consecințele pe care le are asupra omului. În ceea ce privește viața privată… acolo există mai multe variante, iar extrema este cea în care stresul devine un element natural al relației, în așa fel încât putem vorbi despre toxicitate, dar acesta este subiectul unui alt articol.
Controlul a fost studiat de numeroși psihologi, și, așa cum spuneam mai sus, cei doi poli — controlul intern și controlul extern. Teoria controlului pe care a dezvoltat-o Julian Rotter în 1960 are ca idee centrală locul controlului intern sau extern. Persoanele cu un loc intern al controlului cred că pot influența rezultatele prin acțiunile lor, în timp ce cei cu un loc extern cred că evenimentele sunt determinate de factori externi, iar ei nu le pot controla. Conform teoriei acestei teorii, dacă ne referim la locusul extern al controlului, observăm că există indivizi care cred că evenimentele sunt determinate de factori externi și incontrolabili, cum ar fi soarta, norocul sau acțiunile altor persoane.
Un studiu realizat de Suzanne Thompson și Neil Spacapan în 1991 ne-a arătat că percepția controlului este strâns legată de reducerea stresului și creșterea sănătății mentale. Adică, cu cât avem mai mult impresia că deținem controlul, cu atât mai liniștiți suntem, și invers, cu cât simțim mai mult că nu avem controlul, asta duce la stări de anxietate, depresie și alte probleme de ordin psihologic.
Un alt studiu elaborat de Edward Deci și Richard Ryan a dus la dezvoltarea Teoriei Auto-Determinării (Self-Determination Theory). Această teorie subliniază importanța controlului autonom (autonomy) în motivație, adică cu cât putem singuri controla ceea ce este intern, cu atât mai mult suntem motivați spre a face sarcini ce duc la reușită, spre a fi autonomi în execuție și alegere și a obține sentimentul de satisfacție personală asupra propriilor capacități și competențe. Un individ satisfăcut de propriile acțiuni sau de rezultatul acestora va prezenta un nivel de motivație intrinsecă foarte mare. Aici putem naște o altă discuție a motivației interne și externe și a indivizilor care sunt motivați doar din surse externe sau doar din surse materiale/financiare și care este proporția între satisfacția internă profundă ca oglindă a nivelului propriilor competențe sau doar satisfacția imediată prin obținerea unor recompense externe, fără a produce o schimbare asupra nivelului și calității propriilor competențe. În viața cotidiană, putem traduce: a munci și învăța pentru a dori să fii mai bun și mulțumit de tine însuți sau a munci doar pentru sau doar dacă obții un salariu mai mare, un preț mai bun, un bonus, chiar dacă activitatea respectivă nu ți-a adus un plus intern al dezvoltării ca individ.
Revenind la nevoia umană de control, o putem împărți în câteva sfere de viață:
În sfera profesională, nevoia de control se manifestă prin dorința angajaților de a avea un anumit nivel de influență asupra sarcinilor pe care le au, asupra instrumentelor sau aparatelor cu care lucrează și asupra reacțiilor clienților cu care interacționează. Când această nevoie de control este satisfăcută, nivelul de motivație al angajaților crește, ceea ce poate duce la o productivitate mai mare și la o satisfacție sporită față de locul de muncă. Controlul asupra mediului de lucru și asupra modului în care sunt realizate sarcinile poate, de asemenea, să reducă stresul și să îmbunătățească starea de bine a angajaților.
În sfera personală, și mai ales în relații, controlul joacă un rol semnificativ. O persoană se simte mai în siguranță și mai satisfăcută atunci când simte că deține controlul asupra aspectelor relației. Aici nu vorbim despre a-l controla pe celălalt, ci despre a avea încredere că relația evoluează conform unor norme și așteptări stabilite de comun acord. Similar cu sensul original al cuvântului control — acela de a verifica conformitatea cu un duplicat — într-o relație, individul se simte în siguranță atunci când lucrurile se întâmplă așa cum s-a negociat de la început. Aceasta include încredere reciprocă, siguranță, apărare a intereselor comune și dorințe similare.
Controlul asupra celuilalt
Necesitatea de a controla pe celălalt într-o relație reprezintă un alt subiect de discuție. Acest tip de control poate duce la dinamici toxice, în care una dintre părți încearcă să își impună voința asupra celeilalte, erodând astfel încrederea și respectul reciproc. Este esențial să se facă distincția între controlul sănătos asupra propriei vieți și tendința de a manipula sau domina pe altcineva.Dar despre această temă putem dezbate în alte articole
Dacă ai citit articolul până la final și consideri că ai primit câteva informații importante, te îndemn să folosești următoarele întrebări ca o rutină în dezvoltarea ta personală, mai ales atunci când simți că nu ai control:
Ce se poate întâmpla dacă eu nu controlez totul?
Oare sunt capabil să controlez viitorul cu o putere supranaturală sau sunt un om cu puteri limitate, dar cu capacitatea de adaptare la nou?
De ce am nevoia aceasta de a controla? De unde vine frica că nu știu ce se va întâmpla? Ce ascunde această frică, de fapt? Ce nevoie ascunde frica mea?
Ce se întâmplă dacă stau doar ca observator și înțeleg că nu pot controla această situație?
Cum îmi pot crește abilitățile interioare de adaptare la exterior?
Cum pot să vorbesc blând cu mine și să îmi acord credit că sunt capabil să mă descurc atunci când momentul schimbării va veni, chiar dacă nu dețin controlul?