DIVORȚUL LEGAL ȘI DIVORȚUL EMOȚIONAL

Pare o întrebare cel puțin retorică, deoarece cu toții știm că divorțul este o procedură din sfera juridică, menită să ateste finalul unui parteneriat legal recunoscut între doi parteneri care, la un moment dat al vieții lor, au decis că doresc să formeze împreună o familie. Această decizie nu doar în viața lor intimă, în mintea și în sufletul lor, dar și în fața instituțiilor, prin semnarea actelor doveditoare.

Așadar, dacă o căsătorie înseamnă a face o echipă și a testa existența acestei echipe din punct de vedere social și economic prin certificatul de căsătorie, divorțul este cel care reflectă faptul că fiecare partener a ales să își îndeplinească în mod individual obiectivele de viață.

Din punct de vedere legislativ, căsătoria, dacă este să ne uităm în cele mai vechi timpuri, avea la bază motivații economice și politice și cel mai adesea era o înțelegere, o tranzacție rațională și avantajoasă cel puțin pentru una dintre părți. Statutul social pe care îl oferea în trecut, dar îl oferă chiar și în prezent, o căsătorie este nu doar unul ce ne ajută să fim în normele cerute de viață. De-a lungul istoriei, căsătoria din dragoste și liber consimțită de ambii parteneri a fost tot mai des întâlnită până în zilele noastre, acest fapt atestând că nevoile afective ale indivizilor au început să fie tot mai importante, depășindu-le uneori chiar și pe cele de natură materială sau socială. Ajungem în zilele noastre la o altă extremă, cea în care numărul celor care trăiesc într-un parteneriat nelegalizat, adică fără o căsătorie, ajunge să fie considerabil de mare. De asemenea, rata divorțurilor este în permanentă creștere, subliniind dezvoltarea socială și schimbarea normelor sociale cu privire la conformitate, conformism, asumare, libertatea de alegere, dar și diminuarea indivizilor care credeau într-o monogamie perpetuă. Căsătoria urmată de divorț, apoi de altă căsătorie, se încadrează din punct de vedere sociologic la monogamie serială, adică un parteneriat legal și liber consimțit de parteneri pentru anumite perioade de timp, până când această căsătorie nu mai funcționează și este definitivată prin actul de divorț.

Și astfel ajungem să discutăm problema esențială propusă de acest articol, și anume câte feluri de divorț există? La prima vedere, lucrurile par simple: dacă o căsătorie nu funcționează, partenerii pot merge la notar sau în tribunal, în funcție de speță, și la un moment dat primesc un act care certifică faptul că din punct de vedere legal nu mai constituie o familie. Dar oare o simplă hârtie poate rupe legăturile psihice și emoționale create în acea relație? Oare în momentul în care partenerii ies din biroul notarial sau de la tribunal, legăturile dintre ei se încheie la fel cum scrie și în actul legal de divorț?

Putem astfel să vorbim despre două feluri de divorț: divorțul legal sau cel material și divorțul psihologic emoțional, acea legătură imaterială mult mai adâncă și profundă care lasă atât de multe urme în fiecare dintre parteneri. Divorțul psihologic reprezintă unul dintre cele mai dificile și importante momente de viață ale indivizilor, iar modul în care fiecare percepe și trăiește această perioadă este strâns legat nu doar de aspecte ce țin de personalitatea umană, dar și de stilul de atașament, de calitatea relației avute, de paradigmele de viață ale individului și de nivelul său de dezvoltare emoțională și de autocunoaștere.

Orice relație construiește în noi competențe de comunicare cu celălalt, dar și modalități de apărare, exersează capacitatea de vulnerabilizare, ridică sau scade nivelul de încredere și modul în care vom privi pe viitor alte relații, pentru că omul este făcut să învețe experiențial, așadar experiențele noastre vor crea nu doar prejudecăți, ci și tipare relaționale. De ce este atât de greu divorțul psihologic? Pentru că odată obișnuiți să ne deschidem în fața celuilalt, să negociem teritoriul fizic, energetic, emoțional și să prioritizăm nevoile noastre și ale celuilalt, după ce am dezvoltat toate aceste aptitudini parteneriale, deodată nu mai avem cum să le folosim pentru că rămânem singuri. Într-o relație nu este vorba doar de cele două persoane, ci de relația în sine, de ceea ce ei împreună reușesc să construiască ca teritoriu psiho-emoțional în care pun diverse resurse. Fiecare dintre noi punem în parteneriat traume, frici, vise, dorințe, proiecte, secrete, până la moșteniri psihogenealogice, uneori atât de adânci și de vizibile încât în unele familii putem spune foarte clar că, deși sunt doar doi, s-ar părea că acolo trăiesc și soacra, și socrul, și sora sau cumnatul, în funcție de caz.

Astfel, după ce am reușit într-un parteneriat să facem atât de multe schimbări individuale pentru a crea împreună un al treilea element numit relație, după ce creierul nostru s-a obișnuit să funcționeze stimulat de ceea ce relația oferea sau nu, de ceea ce partenerul reprezenta pentru noi, deodată acești stimuli dispar, nu mai există. De aceea, din punct de vedere psihologic și emoțional, acest gol în care ne trezim după divorț, în funcție de modul în care ne impactează, poate fi considerat o traumă. Și așa cum spuneam anterior, este imposibil ca toate legăturile noastre psihice și emoționale să se termine în momentul în care semnăm actul de divorț. Mult timp după ce procedura legală s-a finalizat, ființa noastră încă funcționează ca și cum ar fi în acea relație. Nu deodată tot ceea ce am construit în noi înșine și în exteriorul nostru nu mai există și trebuie din nou să ne reconstruim. De la simplul fapt că nu mai avem cu cine să vorbim, că nu ne mai așteaptă nimeni acasă cu care să împărtășim grijile cotidiene, cu care să facem planuri de viitor, care să ne încurajeze și să ne dea speranțe că suntem capabili și că împreună vom reuși, la cineva pe care să ne putem baza atunci când suntem jos și nu ne mai putem ridica, fie că vorbim despre o boală a corpului fizic, fie că vorbim de o durere sufletească. Persoana semnificativă din viața noastră deodată nu mai există lângă noi. Este ca și cum suntem fumători, purtăm încă pachetul de țigări la noi, dar nu mai avem brichetă și, culmea, nu găsim pe nimeni care să ne împrumute una. Cu siguranță, dacă ești fumător, cunoști senzația și nu este doar frustrare, este mai mult de atât.

Nevoia de iubire este una comună oricărei persoane normale și este cea cu care ne naștem încă din prima clipă, iar faptul că deodată nu mai avem cui să dăm și de la cine primi poate crea în noi nu doar stări de anxietate, care reprezintă frica și neliniștea pentru ce se va întâmpla în viitor, dar în unele cazuri poate crea chiar și depresie, pentru că unele structuri psihice umane trec mai greu peste astfel de perioade dificile și găsesc mai greu modalitățile de a vedea o nouă soluție. Structura noastră emoțională ne face să preluăm tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, toți stimulii, într-un mod subiectiv, adică în alte cuvinte, pentru fiecare dintre noi, ceea ce experimentăm este cu totul diferit, chiar dacă în realitate este vorba despre același fenomen.

Divorțul este preluat de fiecare individ într-un fel cu totul și cu totul personal. Există șanse să cunoaștem persoane care, după trei luni de la divorț, susțin că nu au absolut nimic, că sunt foarte ok și sunt foarte bine, dar există persoane care, după ani de zile, ne spun că încă nu sunt ok și nu și-au revenit. Bineînțeles că există diverse modalități prin care creierul nostru ne salvează de o durere căreia el știe că nu-i putem face față. Ca atare, pot exista persoane care să verbalizeze după un timp relativ scurt de la divorț că sunt foarte bine, dar aceasta este doar o modalitate a subconștientului de a feri persoana să stea în acea emoție negativă și să se confrunte cu ea.

Bineînțeles că există și persoane pentru care revenirea după un astfel de eveniment de viață a fost una relativ ușoară și poate și scurtă ca și timp. Dar trebuie să avem în vedere, la fel cum am subliniat anterior, că aceste lucruri depind nu doar de construcția internă a fiecărei persoane, de istoricul acesteia relațional și de familie, ci și de felul în care a decurs relația și care erau așteptările pe care fiecare le avea din acea relație. Perioada de după divorț poate fi, în majoritatea cazurilor, una deosebit de dificilă, dar este, în esență, o perioadă de revenire, de tranziție și ideal ar fi să fie folosită ca o perioadă de echilibrare internă, autocunoaștere și de învățare a ceea ce putem prelua din fostul parteneriat. Perioada post-divorț poate fi, de asemenea, cea în care reflectăm la cum ne-a schimbat relația anterioară, ce am greșit în relația anterioară față de celălalt, față de noi înșine și față de relație, ce nu am construit împreună, ce resurse suntem dispuși și capabili să construim pentru noi înșine și pentru o relație viitoare, dar cel mai important este să folosim perioada post-divorț pentru a construi un drum solid înspre noi înșine.

Din punct de vedere psihologic, divorțul durează mult mai mult deoarece noi vom construi alte obiceiuri personale, obiceiuri relaționale, obiceiuri de viață, vom schimba modul în care ne raportăm la fostul partener, la posibile viitoare relații, la familia de origine, la prieteni și toate aceste schimbări necesită resurse energetice, emoționale și psihice care diferă la fiecare persoană. În final, este vorba despre capacitatea de adaptare cu care toți am fost înzestrați, dar care se manifestă total diferit la fiecare persoană.

Așadar, dacă te regăsești în cele descrise mai sus și chiar de curând ai divorțat doar în mod legal, fii blând cu tine și dă-ți voie să te desprinzi încet cu mintea și sufletul de relația în care ai fost și de partener, înțelegând că nu peste noapte vei uita ceea ce ai trăit și ai împărtășit cu fostul partener.

Cumva, hârtia pe care ai semnat-o vine ca o dovadă a ceea ce creierul încă nu poate procesa cu adevărat, a faptului că viața ta este într-un punct major de schimbare și că psihicul tău trebuie să găsească acum noi modalități de funcționare adaptate la o nouă realitate.

Dacă am dat mai sus exemplul cu fumatul, biochimic vorbind, nu doar fumatul poate crea dependență, dar chiar și orice tip de relație. Te invit aici să privești cuvântul “dependență” nu neapărat ca pe un lucru negativ, deoarece oamenii se nasc cu nevoia de atașament și nu pot să trăiască singuri. Nu mă refer la legăturile toxice, unde un partener este dependent de celălalt chiar dacă ambii ar trebui să fie adulți maturi, ci mă refer la legătura puternică care s-a format între cei doi parteneri și care i-a transformat inevitabil pe fiecare dintre ei. Din punct de vedere biochimic, sfârșitul unei relații modifică și structura hormonală a organismului. Așadar, nu doar creierul nostru, dar și corpul nostru este într-o continuă schimbare, mai ales în etapa post-divorț, parcurgând mai mulți pași și adaptându-se din mers la noi realități.

Așadar, dacă divorțul psihic s-ar produce la fel de simplu ca cel legal, ar însemna că tot universul afectelor noastre nu este atât de complex precum spune istoria umanității și că nu ne deosebim de niște roboți programați cu un simplu buton de on și off.

Paradoxul este că, deși acea hârtie legalizată în lumea socială este poate foarte importantă pentru a dovedi noul tău statut, acela de individ divorțat sau individ liber sau individ care a avut și nu mai are o relație, ea nu reprezintă sub nicio formă ceea ce este cu adevărat în interiorul tău, și anume o zbatere interioară pentru a descoperi noi resurse și a-ți crea noi paradigme de viață. Certificatul de divorț nu atestă stadiul în care tu te afli cu durerea interioară și neputințele emoționale și nici nu certifică statutul pe care tu ți-l acorzi în urma unui divorț, acela de victimă sau acela de om care are mereu ceva de învățat de la viață.

Aud deseori întrebarea “Dar cât timp îmi ia să mă vindec după divorț?” și însăși întrebarea este total greșită, pentru că pornește de la premisa că parteneriatul pe care l-am avut a conținut cumva un virus cu care ne-am pricopsit și care acum abia își face simțită prezența prin simptomele sale și de care abia așteptăm să scăpăm pentru a ne face din nou bine. E ca și cum am spune că suntem bolnavi pentru că am iubit și am avut nevoie de iubire. Și dacă pornim de la această premisă, înseamnă că suntem cu toții incurabili.

Ce bine ar fi dacă în loc de certificatul de divorț ar exista o hârtie care să ne ajute să trecem mai ușor peste dezamăgiri, durere, așteptări neîmplinite, iluzii și poate, uneori, imaturitate emoțională. Ce simplu ar fi ca în loc de certificatul de divorț să existe un certificat care să ateste faptul că suntem în echilibru cu noi înșine, că am văzut ce a clădit în noi parteneriatul din care am ieșit și că, deși noi oamenii mereu fugim de durere, suntem pregătiți să acceptăm următorul pas de viață, conștienți că nu mereu este doar despre fericire, incluzând orice fel de relație.

Așadar, la final, te provoc să te întrebi, în cazul în care ești divorțat și ai certificatul de divorț, dacă tu într-adevăr ai divorțat emoțional și psihic ?