ATELIER DE PARENTING-ECOLOGIA EMOȚIILOR

ECOLOGIA EMOȚIILOR – Atelier de parenting

Atelierul de parenting Ecologia Emoțiilor a adunat un grup frumos de părinți ai elevilor din clasa a 5-a de la Colegiul Național Bănățean , dispuși să-și facă timp într-o zi de marți dimineață, când programul de lucru îi chema în altă parte.

Gestul lor spune multe despre cât de implicați sunt în viața propriilor copii. Așa părinți, să tot fie!

Am lucrat împreună prin exerciții bazate pe emoții și ne-am reamintit cum era adolescența pentru noi, cei care astăzi suntem părinți. Am privit lumea prin ochii de atunci, cu fricile și nesiguranțele noastre de preadolescenți și adolescenți – frici care astăzi, ca adulți, ni se par poate inexplicabile. Această reconectare cu propriul trecut ne ajută să înțelegem mai bine trăirile copiilor noștri de acum.

În calitate de psiholog, dar și profesor de Educație Socială, am avut bucuria să facilitez acest atelier în cadrul Săptămânii Verzi. Împreună am discutat despre cum putem construi o relație părinte–copil bazată pe încredere, conexiune și disponibilitate emoțională.

La final, părinții au primit o „temă” specială: să realizeze un contract părinte–copil, prin care să înlocuiască întrebările ce fac apel la rațiune („De ce ai făcut asta?”) cu unele care deschid aria emoțională și conțin  mesaje de sprijin și prezență:
👉 „Ce ai nevoie acum?”
👉 „Cum te pot ajuta?”
👉 „Sunt aici cu tine, pentru tine. Văd că îți este greu și vreau să te susțin.”

  Exersând o astfel de exprimare putem transmite copiilor nu doar că emoțiile sunt normale, ele există în diverse forme, dar și că noi ca adulți putem face față emțiilor propiilor copii,deoarece suntem reglați emoțional și, astfel, putem fi sprijin și plasă de siguranță pentru ei, chiar și în furtunile lor interioare care îi sperie și îi derutează.

La fel de important, copiii sunt încurajați să ceară îmbrățișări și sprijin, să aibă curajul să spună: „Am nevoie de tine, am o furtună de emoții în interior.”

Astfel de dialoguri simple pot schimba relația dintre părinți și copii, dar și modul în care aceștia se raportează la școală și la reguli. Pentru că un copil care se simte ascultat și acceptat acasă, va fi mai pregătit să se adapteze mediului școlar și social.

Îmi doresc ca astfel de ateliere să devină o obișnuință în școli. Doar împreună – familie, profesori și elevi – putem construi un cadru sigur, cald și susținător pentru copiii noștri.