Citisem în cartea “Psihologia prostiei” de Jean-Francois Marmion o propoziție, pe cât de interesantă, pe atât de rezonantă în străfundurile minții: “orice prost își are prostul lui.” Și dacă acest subiect este și va fi mereu de actualitate, vă propun să dezbatem noțiunea de a fi prost din mai multe perspective. Dar dacă totuși vă întrebați de ce să dezbatem prostia, când tot omul vrea să fie sau măcar să pară deștept, vă asigur că cercetătorii spun să nu vă temeți, dacă dezbatem nu se ia! Așadar, a fi prost măcar o dată în viață este o realitate pentru fiecare dintre noi.

Înțelesul pe care îl avem astăzi al cuvântului “prost,” acela care este în strânsă legătură cu capacitatea intelectuală, nu a fost mereu la fel. De exemplu, slavonul “prostu” însemna sărac, om simplu, neștiutor de carte. Astăzi, a fi prost, deși este trist de remarcat sau chiar paradoxal, uneori poate fi un atu sau un dicton al unei societăți aflate în declin intelectual, spiritual și moral.

A fi prost – a nu putea cognitiv să înțeleagă sensul unei conversații, a unei reacții, a unei situații, al unui comportament. Aici discutăm de o logică a gândirii, despre raționamentul logic. Este un concept vechi de când lumea, apreciat de filosofi antici și moderni deopotrivă. Dacă ne amintim de Socrate, care credea că a ști că nu știi nimic este cel mai înțelept lucru, și de Descartes, care se întreba dacă nu cumva un demon malefic îi joacă feste, problema prostiei a fost întotdeauna o preocupare esențială a gândirii umane. Și cu toate acestea, până și în ziua de astăzi fiecare dintre noi suferim în anumite situații sau momente de sindromul prostiei.

A fi prost pentru că nu ai înțeles anumite subtilități, că nu ai putut percepe trăirile, emoțiile celor din jur vis-a-vis de tine, de situație sau chiar în raport cu ei înșiși, aici discutăm despre inteligența emoțională. Ah, da, inteligența emoțională, acel concept inventat pentru a face să pară că ne pasă de sentimentele celorlalți, când în realitate, de multe ori, ne pasă doar de faptul că părem empatici și sensibili. Este un dans vechi, probabil practicat încă de la curțile regale din Evul Mediu, unde fiecare trebuia să mimeze respect și afecțiune față de monarh, deși adevăratele lor sentimente erau cel mai adesea mai apropiate de dispreț sau frică.

A fi luat de prost în diferite situații fie de persoane apropiate, fie de parteneri de afaceri sau chiar de străini este o situație în care până și egoul nostru se deșteaptă și se simte lezat pentru câteva momente. A fi luat de prost presupune că celălalt participant la acțiune și-a atribuit deja rolul de deștept din relație, cumva s-a suit pe o treaptă mai sus și ți-a aruncat scara de sub picioare, dar totuși îți promite mlădios că poți urca până la el. În ecuația aceasta de a fi luat de prost există multe situații în care ecuația devine penibil de nerezolvabilă. Cumva se creează o inechitate în raportul de forțe, dar și o trădare a încrederii cu care unul dintre cei implicați a plecat în această relație sau interacțiune, folosind premisele corectitudinii reciproce. Totuși, chiar și în cazurile în care niciunul dintre cei implicați nu a pornit în relație cu gând de cinste și respect, ci doar cu gândul de a-l fenta pe celălalt, cineva tot devine prostul altcuiva. Mai dureroase sunt însă exemplele în care este vorba despre un copil și o persoană de vârstă adultă, este mai mult decât inechitabil din punct de vedere al capacității intelectuale și de judecată, pe lângă implicațiile juridice aferente, dacă este cazul. De asemenea, în roluri ierarhice ce includ o relație de obediență și respect, reglementate într-o instituție cum ar fi cele de școlarizare formală sau nonformală, a prosti pe cineva înseamnă nu doar a pune la îndoială capacitatea intelectuală sau emoțională a acestui om, ci și a încălca niște reguli prestabilite, reguli ce vin să confere fiecăruia o siguranță emoțională și o egalitate în șanse.

A fi prostit de cineva este acea situație în care cu toții am fost și din care am rămas cu un gust deosebit de amar. Este important să observăm aici proporția pe care o vedem între vina celui care a prostit și vina celui care a fost prostit. În ce măsură cel care a încălcat pragul de respect, echitate, încredere și cinste și care într-un mod premeditat a decis să rupă acest podium de egalitate, și cât de mult este vina celui prostit care fie este vinovat pentru că nu a văzut, intuit, simțit semnele, fie din prea plinul bunătății sale a văzut lumea exterioară precum este el în interior și astfel, incongruența dintre principiile celor doi a dus la prostirea celuilalt.

A se prosti, a părea prost, a-ți pica prost – toate aceste expresii nu fac decât să adauge sare și piper în conversațiile noastre zilnice. Desigur, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva cei care au inventat aceste expresii nu erau chiar ei înșiși subiectele acestor situații, transformându-și frustrările în proverbe și zicători pentru posteritate.

Cert este că pentru a ne da seama că suntem proști, este necesar un dram de deșteptăciune, adică, să avem acea capacitate cognitivă a unui nivel normal de inteligență care să ne ajute să procesăm firul logic al unei narațiuni, unei conversații sau al unei întâmplări, să ne putem accesa nivelul de conștiință în a cântări fapte și consecințe, avantaje și dezavantaje și compatibilitatea faptelor cu valorile noastre interioare. A fi prost sau a fi prostit, a se prosti sau nu, în final, rămânem cu întrebarea: cine este mai prost? Cel care nu înțelege subtilitățile vieții sau cel care își pierde timpul analizându-le fără a ajunge vreodată la o concluzie? Poate că adevăratul înțelept este cel care, pur și simplu, alege să trăiască fericit, conștient de faptul că ne putem oferi privilegiul de a alterna de-a lungul vieții cele două stări: a fi prost și a fi deștept. Și, bineînțeles că nu mă refer aici la vârstă, căci putem la fel de bine să fim proști când suntem bătrâni sau când suntem tineri, dar nu prea putem fi mereu deștepți în ambele variante de vârstă.

În final, cert este că pentru a ne da seama de momentul de prostie pe care l-am trăit, este necesar să fim puțin deștepți! Tu de câte ori ai fost prostul cuiva? Te invit în alt ARTICOL să vorbim și despre limite, limite pe care le putem pune și care pot fi încălcate de alții, indiferent cât de deștepți sau de proști suntem!