Scuzele pasul 1 Asumarea faptelor

PASUL 1. ASUMĂ-ȚI FAPTELE !

Cui îi place sentimentuld e vinovăție ? Ai ghicit, nici nouă!

Cu toții căutăm în mod conștient și înconștient sentimente care să ne țină în zona de confort, de siguranță, cu o părere bună despre noi ,cu o imagine cât mai nepătate a ființei noastre. Însă este la fel de normal să greșim și să nu cunoaștem toate alternativele sau să nu el vedem într-un anumit moment de viață. Fie că dăm tot ce putem mai bun din noi pentru a soluționa ceva sau nu dăm pentru că nu vremsau nua vem instrumentele, dezvoltarea sau dispoziția necesară, cert este că și greșelile fac parte din noi și pot fi lecții din care să învățăm. Dacă perfecționism nu este o meteahnă atât de adânc înrădăcinată în tine și nu s-a împletit cu masca narcisică a complexelor de inferioritate și ensiguranță, atunci nu ar trebui să îți fie atâtde greu să îți asumi și greșelile.Oriceom matur emoțional sau care dorește să se dezvolet încercă măcar să includă în obiceiurile sale șirecunoașterea greșelilor.

Asumarea faptelor, erorilor, greșelilor este o dovadă nu doar de curaj, dar și de echilibru al rațiunii și de obiectivitate (atât cât putem fi de obiectivi despre noi înșine, căci aceasta este o cu totul altă chestiune). Dacă ne iluzionăm că suntem perfecți, fără de greșeală, ne mințim singuri și nu suntem capabili nici de evoluție, nici de flexibilitate mentală, relațională sau emoțională și în plus ne hrănim într-un mod greșit orgoliul și contruim o mască falsă ce ne depărtează de sine nostru autentic.

Așa cum susțineau și filosofii stoici, pe care îi parafrazez, cunoașterea de sine este un lung drum ce clădește echilibrul omului pe virtuțile umane ale acestuia: cumpătare, înțelepciune prudență, simțul dreptății , forță ca tărie de caracter pentru a rezista în fața tentațiilor .

Spread the love

Leave a Reply