Ce înseamnă să punem granițe față de alții?

Dacă în articolul “A fi sau a nu fi prost” discutam de la etimologia cuvântului până la situații de exercitare sau determinare a prostiei și am ajuns la concluzia că este important să punem granițe sănătoase, revin acum cu un alt articol despre granițe.

Ce înseamnă să punem granițe față de alții?

Pentru a descrie metaforic sau prin analogie cu realitatea, ne putem gândi la modul în care teritoriile sunt despărțite prin granițe, din punct de vedere economic, geo-politic. Aceste granițe delimitează țări autonome, cu propria conducere și propriile reguli, norme și cutume sociale diferite. La fel ca în realitate, pentru a intra într-un alt teritoriu, este necesar să avem acte de identitate, să cunoaștem legile și normele sociale ale acelei țări și, ideal, să știm limba oficială pentru a putea comunica și a nu ne rătăci.

În psihologie, granițele personale reprezintă punctul de frontieră al universului personal, protejând intimitatea fiecărui individ. La fel cum la granița dintre țări se prezintă actele pentru a identifica persoanele, când lăsăm pe cineva să pășească în intimitatea universului nostru, cerem să știm cine este acea persoană: ce fel de om este, ce valori are și ce intenții. Aceste informații pot fi cerute verbal, petrecând timp cu acea persoană și cunoscând-o, sau chiar non-verbal, urmărind gesturi, mimica și congruența vorbă-gând-faptă.

Ce facem când granițele sunt încălcate?

La fel ca în realitate, unde unele persoane intră fie fraudulos, fie mințind asupra identității lor, deseori lăsăm să intre pe teritoriul sufletului nostru oameni despre care credem că sunt altcineva. În astfel de cazuri, dacă avem curajul și maturitatea necesară, cerem turistului fraudulos să părăsească teritoriul, punând astfel granițe. Spre deosebire de realitate, unde autoritățile statale ar expulza persoana, în lumea noastră internă nu există un avocat, dar există discernământ, iubire de sine și luciditate, care pot fi avocații noștri interni.

Comunicarea cu sine devine instrumentul de bază, gardianul cel mai puternic al universului nostru interior. Mesajul psihologic pe care îl transmitem este: “Nu-ți permit să intri în lumea mea și să mă rănești, umilești, înjosești! Aceasta este lumea mea, aici eu sunt propriul stăpân, aici eu fac regulile. Nu ești binevenit, părăsește teritoriul!” Avocatul tău interior, încrederea în sine, puterea interioară și stima de sine sunt cele care trebuie să te ajute să verifici mereu ce este la graniță, cine intră și cine trebuie să plece.

Cum stabilim granițele?

Fiecare persoană are propriile preferințe, de la vestimentație, muzică, domeniul cultural și gastronomic, până la finețuri în conexiunile umane și preferințe pentru anumite tipologii de personalități. Totuși, mulți oameni, deși maturi în buletin, nu știu despre ei înșiși atât de multe lucruri: ce le place și ce nu le place, ce le face sau nu bine, ce își doresc și ce nu. Cu alte cuvinte, nu toți avem structurate legile și normele interne după care ne este sănătos și benefic să funcționăm cu noi înșine și în raport cu ceilalți.

O întrebare esențială ar fi: care și unde sunt granițele? Tradus psihologic, asta înseamnă: ce nu aș permite, ce mă deranjează, ce nu îmi place, cum judec ce și cum și de ce îmi place sau nu și până unde sunt dispus să merg în această interacțiune, discuție sau relație? Unde decid că nu permit să se continue discuția, relația, situația? Dacă reușim să avem răspunsurile la aceste întrebări, bazate pe nevoile noastre, pe ceea ce simțim în raport cu situația, relația, acțiunea, reacția, atunci putem începe să ne construim propriile granițe.

Echilibrul nostru psihic și emoțional depinde în mare măsură de noi. Noi suntem cei care trebuie să știm, mă refer aici la adulți, până unde lăsăm să treacă altcineva granița cu un gest, o atingere, o vorbă, o privire sau un set de comportamente.

În concluzie

Gardienii noștri interni, reprezentați de ministrul stării de bine și subalternii lui: stima de sine, respectul de sine, imaginea de sine și prim-ministrul maturitatea emoțională, ne vor ajuta mereu să trasăm aceste granițe. Dacă noi nu i-am ales și nu i-am pus în funcție, nu vom putea să trasăm limite clare în raport cu ceilalți.

Așadar, dacă simți că mereu alții îți încalcă teritoriul sau că nu poți spune “nu” și accepți orice, primul pas este să te întrebi de ce. Bineînțeles, pot fi mai multe cauze: de la ceea ce am învățat în familia noastră, frici moștenite sau dobândite din diverse experiențe de viață, până la nevoi bazale nesatisfăcute care au creat în noi un vid interior care mereu atrage abuzul pentru a se umple cu ceea ce creierul nostru a învățat că este bine sau avem voie, sau merităm să primim.

În final, oricare ar fi cauzele, doar tu poți ști și stabili ce se întâmplă pe teritoriul tău! În fond, este țara ta, și ceilalți doar vin și pleacă, pe când tu vei locui mereu în ea!