DEMOCRAȚIE ȘI CONSENS ÎN SALA DE CLASĂ

                 Proiect: Rezolvarea Conflictului – Lecții despre Democrație și Consens

              În vacanță, îmi este dor de dragii mei elevi. Gândindu-mă la ei, mă surprind retrăind un moment special care m-a marcat înainte de această pauză.

             Totul a început într-o zi obișnuită de toamnă, când mă pregăteam să predau o nouă lecție la clasa a VII-a. Cu entuziasm, am intrat în clasă, dar am simțit imediat că atmosfera era tensionată. Fără să stau pe gânduri, am decis să aflu ce se întâmpla. Atmosfera era încărcată de frustrări și nemulțumiri mocnite, iar energia lor părea să reflecte un conflict recent.

         Identificarea și gestionarea conflictului
Am aflat că, în pauză, avusese loc un incident. Deși nu a fost grav fizic, a generat un disconfort emoțional semnificativ.Și pentru că la orele mele este important ca ei să fie prezenți și activi, activitatea fiind preponderent interactivă și bazată pe debate șia rgumentare, era necesar să îi aduc în prezent cu mintea, dar și cu sufletul.Cum nu ar fi fost o soluție realistă să le spun : ” Gata, uitați, că trece, acum fiți atenți la oră !”, am decis să transform ora tocmai în ceva legat de lecția de la disciplina EDucație pentru Cetățenie Democratică, deoarece conflictele sunt de altfel o realitatea a vieții sociale și este necesar să construim competențe și atitudini care să îi ajute pe elevi să își gestioneze și creeze singuri soluții pentru aceste situații, soluții care să ajute nu doar indivizii, dar și grupul. Ascultând ambele părți implicate, am adoptat rolul de mediator, încercând să detensionez situația. Am oferit soluții practice pentru elevul afectat, inclusiv haine uscate pentru a rezolva imediat o problemă apărută. Totodată, am profitat de ocazie pentru a transforma această experiență într-o lecție despre drepturile omului, democrație și comunicare.

Exercițiu: Dezbatere democratică
Inspirată de exercițiile de la cursurile de Fundamente ale Psihologiei, le-am propus un experiment: să se împartă în două echipe, fiecare reprezentând un concept diferit:

  1. „Într-o societate democratică este important să am mereu dreptate, cu orice cost.”

  2. „Într-o societate democratică este important să existe consens, chiar dacă renunț uneori la a avea dreptate.”

Elevii au acceptat provocarea cu entuziasm, fiecare echipă pregătind un discurs sau un material prin care să își susțină punctul de vedere.

Rezultatele proiectului
La ora următoare, elevii m-au surprins cu un proiect bine organizat. Fiecare echipă a prezentat argumente puternice, avantaje și dezavantaje ale aleegrilor ,demonstrând creativitate, spirit de echipă și gândire critică. În urma votului, echipa care a susținut importanța consensului într-o societate democratică a câștigat. Mesajul lor a fost clar: să ascultăm părerile altora, chiar dacă sunt diferite, având mereu în vedere binele comun și respectarea drepturilor omului.

Impact psihologic și social
Acest exercițiu a fost mai mult decât o simplă activitate de clasă și a contribuit la:

  • Dezvoltarea copiilor: prin încurajarea liberei exprimări, a gândirii critice și a lucrului în echipă.

  • Consolidarea grupului social al clasei: prin exersarea empatiei, a comunicării eficiente și a colaborării pentru un scop comun.

  • Aplicarea principiilor de management al conflictului: oferind un cadru sigur pentru exprimarea emoțiilor și găsirea unor soluții constructive.

Concluzie
Elevii au demonstrat că pot înțelege și aplica concepte complexe precum democrația, consensul și respectul reciproc. Mai mult decât atât, au dat dovadă de maturitate emoțională și de autenticitate, oferind o lecție de viață despre cum să construim o societate armonioasă.

Mă înclin în fața acestor mici mari învățători și vă invit să reflectați asupra spiritului lor curat și nepoluat, care poate oferi repere valoroase pentru noi toți cei mari.

Spread the love

Leave a Reply