Cuvântul „anxietate” este atât de des auzit în ziua de astăzi, încât chiar și sensul conceptului a suferit deteriorări.
Auzim de la copii de grădiniță până la oameni maturi acest termen, utilizat uneori pentru a descrie chiar și cel mai fin și subtil sentiment de teamă, îngrijorare sau senzație de neplăcere, de disconfort.
De aceea, înainte de a pătrunde în miezul dilemei acestui articol, respectiv Anxietatea: Salvator sau Tartore, se impune o clarificare a acestui termen.
Psihologic, anxietatea este o stare emoțională ce poate fi descrisă printr-un sentiment de teamă, acea neliniște ca și când, mereu, un pericol ne așteaptă după colț, perceput ca fiind destul de real. Ceea ce diferențiază anxietatea de frică (o reacție rapidă și imediată) este atât durata și intensitatea tensiunii resimțite, cât și faptul că nu putem identifica clar cauza anxietății, adică obiectul concret al acesteia. Anxietatea, la nivelul corpului, se manifestă prin bătăi rapide ale inimii, tensiune sau contracturi musculare, senzația de încordare în spate și picioare, un gol imens în stomac, tremur sau chiar transpirație. Cu siguranță cunoști acea situație în care te grăbești să prinzi trenul și ești la limita timpului, iar taxiul în care te afli se blochează în trafic… Ai depășit deja starea de nervozitate și ai ajuns la punctul în care te temi să nu pierzi trenul și vacanța plătită. Dacă îți amintești senzația corporală din acea situație, poți înțelege cum se simte fizic anxietatea, doar că, spre deosebire de exemplul cu trenul, nu știi de ce și de unde vin aceste trăiri, ceea ce poate fi și mai apăsător, stresant sau înfricoșător.
Dacă la nivel corporal anxietatea se manifestă prin simptomele descrise mai sus, la nivel de gânduri, adică în plan cognitiv, se declanșează o adevărată avalanșă. De ce spun „avalanșă”? Pentru că este aproape imposibil de oprit. Imaginează-ți că te afli la poalele unui munte înzăpezit și, dintr-odată, ceva, nu știi ce, declanșează căderea unei bucăți de zăpadă, apoi alta, mai mare, apoi alta, mai rapidă și tot așa, într-un val de neoprit, atât de rapid încât nu reușești să-i urmărești șirul. Așa sunt gândurile intruzive și apăsătoare, care sporesc îngrijorarea. Bineînțeles că aceste gânduri determină, în unele cazuri, comportamente care nu au neapărat un raționament logic sau care pot fi chiar riscante. De ce? Pentru că, în plan emoțional, barometrul este atât de ridicat încât el conduce reacțiile și acțiunile noastre, iar noi acționăm afectiv, nu rațional.
Dacă am reușit să definim anxietatea și să explicăm cum se simte ea, haide să descoperim de ce și cum poate juca rolul de Salvator sau de Tărtore.
Cum ne poate fi anxietatea, această stare neplăcută, un Salvator? Anxietatea se raportează mereu la viitor, la ceea ce va fi, astfel că o putem numi metaforic „câinele de pază al pericolelor,” cel care latră atunci când simte că ne apropiem de ceva – o situație, o persoană, un loc care nu ne este benefic sau cu care nu suntem pregătiți intern să interacționăm. Anxietatea izvorăște din instinctul nostru de supraviețuire, care guvernează cele trei reacții pe care, cu siguranță, le-ai auzit: freeze, fight, flight. Înțelegând acest rol și cum ne poate fi benefică, putem forma, în timp, deprinderea de a limita intensitatea acestei stări. Rareori putem reuși acest exercițiu singuri, mai ales în cazurile unei anxietăți agravate, dar există mereu ajutor specializat în acest domeniu.
Astfel, dacă ajungem la o creștere emoțională și un nivel de autocunoaștere în care înțelegem că, atunci când trăim o stare de anxietate, mintea și corpul ne transmit un semnal de alarmă pentru a ne salva de un pericol iminent, putem considera că deținem controlul asupra acestei stări și suntem la un prag de funcționare echilibrată.
Trecând la polul opus, acela în care anxietatea devine un Tartore, cum ne putem da seama că suntem în acest punct? În primul rând, prin intensitatea trăirilor și avalanșa gândurilor, prin reacțiile și comportamentele care, ulterior, se dovedesc dăunătoare nouă sau celor din jur și chiar lipsite de fundament real și logic. În plus, durata îndelungată a acestor trăiri și impactul lor asupra activităților zilnice, de la obiceiuri banale la comportamente în relații sau la sarcini la locul de muncă, sunt indicii clare.
În unele cazuri, anxietatea poate atinge cote îngrijorătoare și poate duce la atacuri de panică, fobii sau tulburări anxioase generalizate. Dar despre aceste aspecte, care necesită examinare clinică, vom discuta în alte articole.
Un aspect foarte important în rolul de Tartore pe care anxietatea îl poate juca este acela că ea ne poate distorsiona complet realitatea și ne poate îndepărta de prezent… trăind astfel o epuizare psihică și fizică în raport cu viitorul și cu ceva neclar din acesta.
Cum putem lucra cu propria anxietate dacă ea nu a ajuns la cote alarmante?
În primul rând, există numeroase exerciții de respirație care ajută la oxigenarea creierului și la reglarea stării corporale.
Este, de asemenea, important să știm că activarea simțurilor ne ajută să ne ancorăm în prezent: atingerea propriilor mâini, numărarea degetelor, mirosirea unui parfum sau a unei flori, gustarea unei prăjituri sau a unui fruct, băutul unui pahar cu apă, ascultarea muzicii și mișcarea fizică, dansul sau chiar câteva sărituri.
Uneori, nu depinde de noi să alegem dacă anxietatea va juca rolul de Salvator sau de Tartore, astfel că putem apela la ajutorul unui consilier, psiholog sau terapeut care să ne ajute să stabilim un plan de gestionare personalizat.
Oricare ar fi însă situația, este ideal să ducem o muncă interioară de autocunoaștere constantă și sinceră și să ne adaptăm capacitățile la ceea ce ne este necesar sau benefic.
