Povestea cu soacra poate fi deja un laitmotiv al culturii românești în ceea ce privește căsniciile. Soacra reprezintă în mentalul colectiv acea prelungire a familiei ginerelui, acel binoclu care vede și supraveghează neîncetat, aprobă și dezaprobă orice privire, sunet, acțiune a noului venit în familie (respectiv nora sau ginerele), având ca sistem de referință în evaluare: dacă se încadrează în ceea ce reprezintă pentru ea bine sau rău.
Ce reprezintă, din punct de vedere psihologic, povestea cu soacra care mereu are ceva de spus, de comentat în noua familie? Te invit în acest articol să vedem cum putem limpezi lucrurile și poate… chiar și privirea soacrei.
În primul rând, soacra reprezintă mama, căminul, punctul de referință, centrul pământului pentru copilul său. Repet, pentru copil, dar copilul, ajuns adult la rândul său, se desprinde de căminul parental, devine independent și autonom, are propriul set de valori, credințe, propriile idei și decizii pentru noua sa viață și pășește singur și nesilit de nimeni (deseori, dar mai sunt și excepții) în noua viață alături de soțul sau soția sa. Cu toate astea, multe persoane se plâng că, deși s-au căsătorit cu un adult, mămica acestuia are multe, mărunte și, pare-se, importante de spus în noua familie. De la ce apartament să cumpere, cum să îl amenajeze, până la modul în care se gătește, cum se educă copiii și, bineînțeles, comportamentul partenerului. De ce se întâmplă lucrurile în acest fel în anumite familii și cum se pot rezolva?
Mama soacră, așa cum spuneam anterior, este mama unui copil care între timp a devenit adult, dar de multe ori mama nu poate da drumul copilului său și continuă să se comporte cu el ca la vârsta copilăriei sau adolescenței, interferând inconștient în deciziile acestuia și în noua familie, din care ea, în fapt, nu mai face parte. Aici însă avem două aspecte: dacă mama și-a crescut copilul într-o manieră foarte dominatoare și i-a creat acestuia nevoia de a fi dependent de ea, de părerile ei, de deciziile și emoțiile ei, atunci acest comportament se va vedea la noul adult în noua familie prin faptul că el însuși își va suna mama să îi ceară părerea, să o invite deseori în noua locuință, în noua familie, continuând astfel comportamentul de copil dependent, neajutorat și incapabil de decizii autonome, așa cum a fost învățat. Acest comportament este o loialitate inconștientă și nesănătoasă față de familia de proveniență și împiedică adultul să se maturizeze și să se dezvolte ca ființă separată față de părinții săi. Pe de altă parte, avem situațiile în care, deși adultul s-a separat fizic și emoțional de casa părintească, mama sa nu poate accepta acest lucru și interferează în noua viață a acestuia sub diferite pretexte, tratându-l, în esență, tot ca pe un copil și dorind să se asigure că ea deține controlul. De ce unele mame se comportă astfel și devin acele soacre neiubite, de care tot auzim? Motivele cele mai des întâlnite sunt fie faptul că propria căsnicie nu îi oferă pe plan emoțional satisfacții în rolul de soție și atunci rolul de mamă este singurul în care se vede competentă, utilă, fie poate fi vorba chiar și de personalitate narcisică, pentru care copilul e propria prelungire, este proprietatea sa, este bunul său pe care nimeni nu îl poate lua vreodată.
Iată de ce și cum funcționează o astfel de soacră.
Să revenim acum la chestiunea cea mai arzătoare din acest articol, și anume întrebarea: ce fac cu o astfel de soacră? Chiar dacă noua familie nu locuiește cu niciuna din familiile de proveniență ale soților, adică nici cu părinții lui, nici cu ai ei, totuși soacra este omniprezentă! Așa cum am spus în cele două cazuri de mai sus, să începem cu primul caz.
-
Dacă partenerul/partenera ta este încă legată ombilical de mama sa, înseamnă că maturizarea nu s-a produs cu adevărat. Cum știi că este legat/ă ombilical? Nu este capabil/capabilă să ia singur decizii sau, în loc să le ia cu tine, o sună pe mama. Și nu ne referim aici la decizii privind rețetele de prăjituri, ci de la educația copiilor, finanțe, gospodărie, până la intimitate. Da, ai auzit bine, există parteneri adulți care discută cu propria lor mamă detalii ale vieții intime și chiar cer sfaturi în această privință. Analizează atent acest comportament și vei vedea că doar un copil acționează astfel; el are nevoie de reasigurări asupra propriului raționament, de cineva care să îl îndrume cum și ce să gândească, nu este capabil să își gestioneze propriile emoții legate de situații de viață sau de partener și mama este cea la care apelează pentru a i le regla, pentru ca el să poată funcționa în continuare. Foarte interesant într-un astfel de cuplu este că partenerul încă copil deseori este nemulțumit de celălalt partener, pentru că la nivel subconștient el privește partenerul ca pe un surogat de mamă, dar, culmea, acest surogat nu îi oferă aceleași beneficii ca și mama lui, astfel că îi creează o stare de iritabilitate, insatisfacție și nervozitate, pentru că, nu-i așa, partenerul/partenera îl tratează diferit, nu cum îl tratează mama lui? Partenerul/partenera îl tratează pe celălalt ca pe un egal, nu ca pe un copil, și de aici încep de multe ori neînțelegerile în astfel de cuplu.
-
Dacă mama partenerului nu înțelege că sunteți o familie separată și mereu găsește motive să intervină, ce este de făcut? În acest caz, este important să discuți cu partenerul tău, să îi spui ceea ce te neliniștește, te deranjează și să afli poziția acestuia. Astfel poți limpezi anumite situații și poți clarifica dacă te-ai căsătorit cu un adult sau cu un copil care are nevoie de o mamă. Dacă ai norocul de a te fi căsătorit cu un adult, atunci puteți discuta cum să explicați mamei-soacre că, deși apreciați implicarea ei, sunteți siguri că ea are încredere în capacitatea voastră de a vă descurca ca tineri adulți și ca familie nou-formată. În unele cazuri va trebui să explicați asta ani întregi și… poate degeaba; în alte cazuri, poate va fi necesar să rupeți legătura dacă gradul de narcisism al mamei este la un nivel patologic. În acest caz, ea va vedea noul partener/noua parteneră a propriului copil ca pe un concurent, cineva care a venit și i-a sustras bunul aflat în proprietate, creația sa, care îi aparține doar sieși.