Cu toții avem nevoie de iubire, acel sentiment uman fără de care nu doar spiritul se usucă, ci nici măcar relațiile dintre oameni nu ar mai atinge profunzimea unor simțiri pentru care am fost creați.

Cu toate astea, ce ne facem când credem că avem nevoie de iubire, dar tot ce avem nevoie este de validare, atenție și un loc pe scenă, sub reflectoare, loc în care să ne facem numărul sau numerele (după caz) în aplauzele palmelor ce vor să ne atingă ca pe un Graal ,în aria străfulgerătoare a privirilor ce vor să ne pătrundă în ființa ce le-am arătat-o atât de mirifică, în dreptul gurilor ce stau căscate ,mirobolante fiind de acest personaj fantastic pe care noi, acei autointitulați ALFA am reușit să o jucăm pe scenă.

Jucătorii și jucătoarele ALFA (folosesc aici pamfletar sensul prim și cu totul pozitiv în esență al cuvântului) au o maaare nevoie de iubire, de mângăiere de sine, de baie de mulțime, de priviri curioase și înfometate, de suflete ce rânjesc să li se acorde un minut de atenție de către marele OM ALFA.

Dacă ai întâlnit în viața ta persoanele descrise mai sus, cu siguranță ai avut parte de o experiență din care ai putut învăța multe.

Cu toate că ,sunt absolut convinsă, că în străfundul lor chiar au nevoie de iubire adevărată, aceste personaje alfa sunt deosebit de interesant de urmărit ca și joc psihologic: de la modul vag de comunicare și lăsare de interpretări pentru a evita responsabilitatea unei alegeri , pănă la gestica corpului ce vine parcă să susțină un penaj preaplin al unui păun în timpul dansului de împerechere și pănă la scenariile pe care ei le construiesc verbal și mental și în care ei sunt centrul universului.Cel mai interesant e că niciodată nu își pun problema că fără public ei nici nu am mai exista și că publicul chiar merită atenție, timp, efort, ci ei sunt pur convinși că publicul trebuie să fie pururi recunocsător că a fost ales să intre la un astfel de grandios(grandiosa persona) spectacol.

Dacă ai întâlnit în viața ta un personaj Alfa și te-ai înrebat dacă ei sesizează oare că nu sunt l’ombelico dell mondo și chiar cred megalaudele pe care și le adresează sau inventează, află că ei nu doar cred că sunt buricul pământului, ci ei sunt de-a dreptul tot pământul, așa că aș spune să nu îi mai jignim acordându-le doar locul buricului, în fond cine suntem noi, spectatorii să ne dăm cu părerea când rolul nostru este doar să stăm cu gurile căscate și cu o mică băluță în colțul gurii , perplexi până în neurodendrite de ceea ce a putut creea universul în ei. ?

Dacă ne putem da cu ” reveneală” în axoni și ungem o sinapsă cu extravergin oil de înțelegere, vedem cum după masca aceasta spectaculară de PERSONA ,mască ce și-a înfipt adânc ghiarele în sufletului rătăcit și neregăsit al omului, vom vedea o inimă ce plânge după iubire.

Cu toate astea, să trăiești în parteneriat cu un astfel de personaj este deseori de la dificil la imposibil, pentru că trebuie să fii mereu spectatorul ,cel care indiferent de cât de penibilă e piesa, te lași vrăjit, uimit și înțelegi și că este mereu și mereu nevoie de noi spectatori/spectatoare, pentru că nevoia actorului e maaare, de ne satisfăcut, el are mereu nevoie de guri proaspete care să stea căscate spre admirarea respirației și existenței sale. Dacă știi cum este sau ți s-a spus cum este să fii onorat că ai fost ales ca și spectator de un Astfel de jucător/jucătoare Alfa, ai în principal două opțiuni: 1. să rămâi în rolul de prostac , 2. să iei și rolul de prostac,dar și cel de mami/tati (că deh, jucătorii ALFA au nevoi și de o mămică să fie hrăniți din toate punctele de vedere:pampers, mâncărică, îmbrățișări, linsul de răni în genul ” lasă,mami ,că găsim noi altul/alta demn/ă de tine ! “și eventual “‘i-am spus eu că nicuna nu gătește ca mami, lasă că îți face mami o fripturică !” .Sau reversul la doamnele Alfa care au nevoie de o figură masculină care să le protejeze, să le cumpere diverse, să le ducă și aducă, să le asigure ,iar ele să rămână pururi tinere, cu pielea fină, fără bătături, cu părul întins-coafura rezistă și fără bătăi de cap pentru că ar fi în contradicție cu ambalajul pe care îl oferă spre deliciul unui sugar-dady(varianta dusă la extrem).Lăsând guma Turbo și glumele la o parte, nevoia de iubire adevărată, neîmplinită în copilărie ,nevoie care în personajele Alfa există, transformă oamenii și ne dă spre vizualizare și simțire spectacole care mai de care mai savuroase.

Și cât de ironic e să auzi chiar de la atfel de persoane, seci într-un iubire ” ești norocos/norocoas că te-am ales !”, când, în fond este fraza care conține tot ceea ce ei au dus și duc lipsă, frază pe care ei o folosesc să vândă și mai multe bilete la spectacolul lor, să umple o sală ca și cum și-ar umple inima goală …Așa ne umplem unii dintre noi viața de lucruri inutile , de oameni mici și goi, de prieteni falși, de minciuni create să ne apere, de cuceriri amoroase superficiale….

Și nici măcar iubirea de sine nu este în sala în care spectacolul se anunță atât de grandios, cu muuult sclipici, emfază și recuzită cât cuprinde…

În final , în funcție de cât de benefică e pentru oricare dintre noi acea piesă de teatru, putem trăi cu acel nivel de toxicitate pentru că este ceea ce avem nevoie atunci…

Uneori the show must go on and on, până ne echilibrăm interior și ne găsim pe noi înșine(dacă ne găsim) , alteori e câte-un pic, pic, pic pănă n-o mai rămânea nimic, fie pentru că viața ne pleznește în moalele capului și ne trezim din beție, fie că, poate spectatorii noștii au închis gura, s-au deșteptat, și-au făcut cruce și s-au salvat singuri !

Este de studiat spectacolul narcisic al unor astfel de jucători !

Greu și interesant de trăit cu astfel de personaje ,dar nu imposibil !

În final fiecare își găsește o Mama-Mare sau o Mamițica sau un prinț aburit cu mulți pitici , cu BMW alb sidef care mereu călătorește cu mămica lui în portbagajul emoțional.

All we need is love , dar depinde cum și de la cine !