Lecția de comunicare la clasa a V-a – experiență personală
În fiecare an, după prima oră în care ne cunoaștem și prezint disciplina, verific cam care sunt cunoștințele copiilor despre educația civică (disciplină parcursă din ciclul I–IV), încep să vorbesc cu ei despre comunicare. Nu doar simplu, câte feluri de comunicare există sau care este procentajul folosirii diferitelor tipuri, ci merg mai adânc, spre comunicare asertivă și etapele ei.
Personal, consider că nu pot trece mai departe la lecțiile următoare, care ar trebui să dezvolte curiozitatea, interesul, motivația și gândirea critică, dacă mai întâi nu stabilim câteva lucruri fundamentale despre comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu atât mai important pentru generațiile tehnologizate, în care comunicarea a luat o altă valență și se face într-un mod diferit.
Pornim de la ideea că comunicarea verbală reprezintă doar 7% din ceea ce transmitem. În profunzime, prin exerciții și învățare experiențială, încerc să-i fac pe copii să înțeleagă că creierul nostru are un centru de traducere a semnalelor. Practic, dacă vedem pe fața cuiva o trăire, o reacție sau o părere, detectăm microexpresii faciale și primim semnale chiar înainte ca mesajul verbal să fie transmis.
La partea non-verbală discutăm nu doar despre microexpresiile faciale, ci și despre poziția corpului, mișcările picioarelor, gesturile mâinilor. Un alt element important este comunicarea paraverbală, adică intonația, pauzele dintre cuvinte, ritmul, volumul vorbirii, ticurile verbale și dicția. Toate acestea transmit foarte multe informații despre oameni.
Un exemplu simplu folosit la clasă: spun fraza „Vai, ce deștept ești!” cu intonație nepotrivită. Copiii remarcă imediat că mesajul verbal este pozitiv, dar intonația nu corespunde. Corpul lor reacționează instant, simțind că ceva nu este în regulă. Aceasta demonstrează că trăim și interpretăm emoții înainte să auzim cuvintele.
Prin jocuri precum detectivii emoțiilor, copiii încep să conștientizeze capacitatea lor de a comunica non-verbal — o abilitate înnăscută, dar adesea neobservată. Observăm că de multe ori oamenii folosesc cuvintele pentru a ascunde ceea ce simt sau gândesc. Este important ca elevii să înțeleagă că mesajul adevărat se află dincolo de cuvinte.
În această etapă mai abordăm și dicția — nu doar corect gramatical, ci și articularea clară, respirația, tonul și timbrul vocii. Modul în care vorbim influențează stima de sine, percepția celor din jur și chiar modul în care suntem tratați. Exercițiile de dicție îi ajută pe copii să se privească pe sine cu respect și să impună respect celor din jur.
În experiența mea, lecția despre comunicare — felurile de comunicare, non-verbalul și paraverbalul — devine fundamentul pentru toate lecțiile ulterioare: formularea întrebărilor, argumentarea, prevenția bullying-ului sau alte teme sociale. Când copiii învață să citească intonația, energia și intenția, dezvoltă încredere în propriile simțuri și își formează un sistem intern de siguranță.
La final, este esențial să subliniem că trebuie să acordăm copilului încredere în propriile simțuri, să îl ajutăm să-și găsească proprii metode de siguranță și chiar să spună nu atunci când simte că un act de comunicare nu are verticalitate, congruență, moralitate sau siguranță pentru el și pentru ceilalți. Această conștientizare îl ajută să devină un comunicator asertiv și un individ echilibrat în relațiile sociale.
