Hoțul de gânduri
Un hoț de gânduri poposise
în mijlocul unei sinapse.
Și cum se dădea el huța-huța
pe cărări de neuroni,
deodată, atacul cerebral
l-a făcut să cadă atât de adânc
în propria lui închisoare,
încât s-a jurat pe veci
că el niciodată nu o să mai fure
nici speranțe,
nici gânduri deșarte despre fericire.
Așa că hoțul de gânduri
a ajuns să fie împărat în prefrontal.
Era șmecher.
Dădea la butoane,
măsura deciziile,
cântărea,
compara,
analiza.
Până când, deodată,
în regatul său a fost o mare inundație.
Venise vestea că s-a produs o nenorocire.
Din regatul emoțiilor,
toată lumea a murit.
Și că nu mai există,
cum ar spune englezii, feeling,
și că omul nu mai are în el
spiritul acela uman
și pasiunea aceea de viață.
Auzind aceste poetice descrieri,
hoțul nostru de gânduri
ce a făcut?
S-a pus și a gândit.
Și a tot gândit.
Și când și-a gândit propriile gânduri
cum gândesc în gândirea gândirii lui,
și-a dat seama
că el niciodată n-a gândit corect.
Și a spus că are nevoie de o pauză.
S-a pus să se relaxeze.
A luat un fir moale și umed de sinapse.
A mai luat încă un fir,
umed și mai moale.
Și s-a pus să le croșeteze.
A croșetat și a tot croșetat la gânduri,
până și-a făcut el o căciulă.
A pus-o pe cap,
ca să fie sigur
că gândurile lui
nu vor zbura mai departe.
E, acum, ce să faci?
Asta e viața.
„ -Dacă în alt regat alții au murit,
măcar noi să gândim pozitiv
și să supraviețuim ! „ — spuse
Regele din prefrontal,
cel care odată fusese
un simplu hoț de gânduri.
