Atunci când smulg din mine
Dorința de iubire
Cautând răceala stoinicului om,
Atunci când simt cum fire
Încâlcite în singurătate
Îmi țes o platoșă de viitor
Atunci când tremur doar la gândul
Că aș putea primi un strop
Din ceea ce ființa-mi cere
Deja știu că vine un potop
potop de frici, iluzii, un cerc vicios de umbre
Ce veșnic parcă mă urmăresc
Mă sorb în ele și mă zidesc
Ca Ana a lui Manole ca să le fiu teme,
Atunci când mă las pradă trăirilor umane
Și îmi permit iubire să visez,
Atunci mă rupe în adâncuri
Nemaivisatul suflu de mult nemaiiubit
Și-atunci mă rup de mine,
Mă rup să pot să plec
În lumea-mi paralelă în care
Timpyl e un cerc
Iar eu sunt diametrul
Și nu am cum să ies
Mă rup de neiubire, doar ca să pot visa
Mă rup de punct și arie
Și tot nu pot calcula
Durerea ce mă mâncă
Încet pe interior,
Mi-e frică de iubire,
Mi-e frică să nu mor.
