Fericirea- de la antichitate la virtual

Te invit în acest articol să explorăm fericirea, pornind de la filosofii antici, pînî la substraturile marketingului din societatea de mare consum virtual.

Dacă încercăm să înțelegem  prin ochii acestor filosofi de referință! Fiecare o privește dintr-un unghi diferit, dar toate perspectivele aduc nuanțe interesante:

Platon

Platon vedea fericirea ca fiind legată de armonie și justiție interioară. Pentru el, sufletul are trei părți — rațională, irațională și impulsivă — iar fericirea apare atunci când aceste părți sunt în echilibru și rațiunea conduce. Atingerea fericirii presupune, deci, căutarea binelui suprem și a cunoașterii adevărului. Cu alte cuvinte, fericit nu este cel care își satisface plăcerile imediate, ci cel care își dezvoltă sufletul prin înțelepciune și virtute.

Aristotel

Aristotel a propus celebra idee de eudaimonie — adesea tradusă ca „fericire”, dar mai apropiată de „împlinire” sau „florire umană”. Pentru el, fericirea nu era un sentiment trecător, ci rezultatul trăirii unei vieți virtuoase și echilibrate, în care omul își dezvoltă potențialul. Eudaimonia nu înseamnă doar plăcere, ci și rațiune, prietenie autentică și o contribuție pozitivă în societate.

Nietzsche

Nietzsche avea o viziune radical diferită, văzând fericirea ca pe o depășire a sinelui și o afirmare a vieții, chiar și în fața suferinței. El critica fericirea „călduță” și conformistă, propusă de moralitatea tradițională, și promova ideea de „voință de putere” — adică dorința de a te dezvolta, de a te autodepăși și de a crea noi valori. Pentru Nietzsche, adevărata fericire vine din curajul de a trăi autentic și de a-ți urma propria cale.

Constantin Noica

Noica propune o viziune profundă și personală asupra fericirii, văzând-o ca pe o împlinire a ființei. El vorbește despre conceptul de devenire întru ființă — ideea că omul devine cu adevărat fericit atunci când reușește să-și găsească sensul și să se apropie de propria esență interioară. Fericirea, pentru Noica, nu e doar un scop final, ci o călătorie a spiritului, în care omul își rafinează gândirea și trăiește în acord cu valorile profunde.

     Sigmund Freud

Marele psihanalist avea o viziune destul de sceptică asupra fericirii, influențată de perspectiva sa psihanalitică asupra naturii umane.

Pentru Freud, ființa umană este prinsă într-un conflict continuu între:partea instinctuală, dominată de dorințe primare și căutarea plăcerii (principiul plăcerii), partea rațională, care încearcă să echilibreze dorințele Id-ului cu Realitatea și  conștiința morală, formată din norme sociale și interdicții.

 Fericirea, conform lui Freud este de neatins — omul va fi mereu măcinat de tensiuni interioare, deoarece instinctele noastre cele mai profunde (de exemplu, dorințele sexuale și agresive) sunt adesea în conflict cu regulile impuse de societate.Freud spunea că scopul nostru nu este să fim fericiți, ci să gestionăm suferința și să găsim o formă de satisfacție moderată. În cuvintele lui:

El vedea fericirea ca rezultatul temporar al satisfacerii unei dorințe — dar avertiza că, de multe ori, imediat ce o dorință e îndeplinită, alta îi ia locul.

EPOCA VIRTUALĂ

Dacă ar fi să o întrebăm ce este fericirea, cu siguranță ne-ar creiona un conținut nu doar cu imagini pline de înțelesuri și mesaje subliminale, ci ne-ar da șiun text bine conceput  care să suscite toate simțurile ,și mai ales pe baza alegerilor noastre anterioare care sunt indexate de multă vreme în spațiul virtual și deja ne-au executat un profil psihologic, ar reuși să ne inducă exact ceea ce ne dorim, personalizat pentru fiecare în parte , un plan de dorințe irealizabie pe termen lung. Mai exact epoca virtuală, fără a sprijini multe dintre virtuțile descries de marii filosofi antici, ne-ar sustrage conștienței, prezentului și sinelui și ne-ar dedubla într-o lume imaginară, ireală în care dorințele ne-ar conduce ,ar prinde viață ,iar noiam devein doar un ambalaj gol, secătuit care servește ca izvor pentru existența lumii virtuale.