Sunt femeie, nu doar mamă sau soție!
Dacă ai citit titlul și ai presupus că este un articol de genul unui manifest feminist extrem, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar acest articol nu se va încadra în acea viziune. După cum ai văzut din titlu, îți propun azi să discutăm despre rolurile între care se împarte viața femeii care deja este mamă și soție!
Dacă am trecut anumite etape de viață și deja am găsit un partener, fie că decidem să legăm parteneriatul conform normelor sociale și religioase, respectiv cu o căsătorie la starea civilă și la biserică, sau că decidem doar să trâim într-un parteneriat neoficializat ,și dacă am trecut deja la următorul pas de a aduce pe lume un copil, devenind mame, avem până acum cel puțin trei roluri pe care le exercităm: femeie, soție, mamă.
Este interesant să urmărim cum ciclurile vieții ne fac nu doar să schimbăm ponderea de timp pe care o alocăm diferitelor persoane din viață, dar și cum vin să clădească în noi alte persoane, pe care nu le cunoșteam, cu noi resurse de care nu eram conștiente, dar și, poate, să îngroape părți din noi pe care, din diverse motive, le-am uitat.
Bineînțeles, excludem în această dezbatere perioada copilăriei mici, când bebelușul are nevoie de noi 24 din 24 și suntem aproape 100% doar mame. Totuși, chiar și atunci sănătatea noastră psihică, fragilă fiind, are nevoie de o pauză de la acest rol și de exercitarea și a rolului de parteneră de viață și, mai ales, cel de femeie. De la îngrijirea corpului, până la momente de repaus și reîncărcare energetică și primirea unor validări exterioare, toate sunt nevoi sincere și de bază pentru un echilibru interior al unei femei. Și, da, este perfect normal să avem nevoie doar de timp cu noi înșine și să cerem sprijinul celor din familie pentru un astfel de timp. Aș fi vrut să scriu pentru un astfel de răsfăț, dar ar fi fost total nepotrivit, deoarece nu este un răsfăț, adică o nevoie de lux, ci o nevoie de bază, deși de câte ori nu am auzit mame care consideră că a se odihni înseamnă a avea parte de răsfăț.
Dacă stai să analizezi îndeaproape dinamica din familie, descoperi fie că aceste mame au fost crescute cu o imagine de martir a rolului de mamă, adică o mamă trebuie să facă totul singură, bărbații nu se bagă, nu e treabă de bărbat, casa, mâncarea și copilul sunt 100% treburile mamei, și, bineînțeles, să nu uite și de rolul de soție. Paradigmă de viață care vine să îl pună pe bărbat într-o ipostază de inferioritate, de neputință, de imaturitate și inactivitate și să stoarcă emoțional, psihic și energetic resursele ființei numită mamă. Poate că generații întregi înaintea ta ți-au spus, dragă proaspătă mămică, că tu trebuie să le faci pe toate, că asta este menirea femeii, să muncească și să se dăruiască neîncetat, uitând de ea însăși, uitând că este în primul rând o ființă a ei însăși, apoi a celorlalți.
O altă variantă pe care o poți vedea este aceea a unei paradigme în care, deși femeia nu a plecat în drumul devenirii sale materne cu paradigma descrisă mai sus, partenerul ei de viață, respectiv tatăl copilului, vine cu o astfel de paradigmă în care el știe, pentru că așa a învățat în familia sa, că rolul bărbatului, respectiv al tatălui, este unul static, minimal de decizie, de resursă financiară și control a ceea ce se întâmplă în familie. Deși poate, pentru unii pare de necrezut, există astfel de paradigme în prezent din partea ambelor sexe. Bineînțeles că o astfel de viziune va induce femeii care nu a venit cu o astfel de viziune exact acest rol pe care ea, în final, îl va adopta sau, dacă nu, conflictele din familie se vor naște din diferențele dintre cele două viziuni asupra rolurilor.
O a treia variantă în care și femeia, și bărbatul vin în parteneriat și, respectiv, în ciclul parental cu aceeași viziune asupra rolurilor poate fi o compatibilitate perfectă, atâta timp cât, în evoluția individuală a fiecăruia dintre parteneri, nu apare o altă nevoie sau alte nevoi care să necesite relocarea rolurilor și întoarcerea spre nevoile de sine.
Revenind la subiectul nostru, și anume a fi femeie înainte de a fi mamă sau soție, nu este dovadă de egoism, ci de maturitate emoțională și sănătate și echilibru interior. Orice om mulțumit de sine și cu nevoi satisfăcute, și aici vorbim de la nevoile de bază (hrană, apă, somn), până la cele de siguranță și socializare, dar și cele de împlinire personală și profesională, va putea dărui din resursele sale celor dragi din familie fără a suferi un dezechilibru interior prin secarea unor resurse. Rămânând la ideea aceasta de om care a ajuns la nivelul împlinirii și cunoașterii personale, precum și celei profesionale, observăm că de multe ori decidem să ne căsătorim și mai ales să devenim părinți înainte de a ști cine suntem și ce dorim de la viață, astfel că acele nemulțumiri interioare cumulate nasc conflicte interioare care ne macină și determină reacții și comportamente exterioare de care poate nici nu ne dăm seama. Pe acest drum al necunoașterii pătrundem mulți dintre noi și apoi constatăm (sau nu) că ducem cu greu rolul maternal și conectarea emoțională la copilul nostru este, de multe ori, inexistentă. Cum am putea să ne conectăm cu o ființă în devenire dacă noi nu ne știm propriile neajunsuri, nevoi, limite sau dorințe, dacă am dus doar o parte din noi spre ceilalți, iar înspre noi nu am dus nimic și a rămas un vid care cere a fi umplut?
Este sănătos ca uneori să fim, ca femei, pe locul 1 și să îi lăsăm pe ceilalți pe locul doi (am stabilit aici că nu ne referim la momentele de viață în care sugarul are nevoie de noi și că ne referim la perioade de timp și nu la eternități) pentru a ne întreba cine suntem și ce dorim, ce nevoi neîndeplinite avem și să învățăm să cerem de la noi înșine și, apoi, de la ceilalți.
Bineînțeles că atunci când femeia s-a uitat pe sine, din diverse motive, nu doar cele enunțate mai sus, defularea se face în alte roluri, în cel de mamă superprotectoare sau în cel de soție superanxioasă, această superimplicare în doar unul dintre roluri reușind să păcălească creierul și să îl țină ocupat, dar creând în același timp un gol interior și mai mare care, la un moment dat, va izbucni afectând și relațiile din jur.
Așadar, tu cât de mult te ocupi de tine ca femeie (nu ne referim aici doar la preocupări ale aspectului fizic, ci și la cele spirituale, profesionale, emoționale, psihice) înainte de a deveni mamă și de a fi soție?
