Tema sinelui este una de actualitate nu numai în psihologie, dezvoltare personală, spiritualiate, dar și în întâlnirile cu prietenii.

De la Socrate, Platon, Epictet, pănă la Scott Peck, cu toții ne îndeamnă să decoperim cine și cum suntem, chiar, sau mai ales în momentele cele mai nereușite.

Dacă filosofii antici propuneau exerciții de introspecție , psihologia vorbește despre Sine, autenticitate, Umbre, subconștient și tipare preluate care intră în conflict cu tiparul propriei ființe și astfel dau naștere la neliniști interioare.

În acest articol , așa cum spune și tema lui, te invit să vizităm amplul și misteriorul tărâm al propriei persoane.

Așa cum este de la sine înțeles, pentrua putea avea o relație cu tine însuți , este necesar, în primul rând să te cunoști.Și ,oare câți dintre noi ne cunoaștem suficient de bine ? Știm ce capacități avem ?Ce limite ? Ce compromisuri suntem sau nu capabili să facem într-o situație extremă ? Ce incongruențe avem ? Dar în primul rând, oare știm cine suntem cu adevărat, dincolo de straturile construite de familia noastră de origine, dincolo de influențele persoanelor semnificative, ale prietenilor sau chiar ale instituțiilor prin care ne-am petrecut parte din viață ? Se spune adesea că suntem suma a tot ceea ce am trăit, experimentat, a influențelor pe care toți cei cu care am intrat în contact el-au avut sau le au asupra noastră.Dar dacă asta ar însemna că suntem doar o mână de lut care mereu este modelată, fără a deține o formă de sine stătătoare, oare nu înseamnă că noi NU SUNTEM ? Este adevărat că încă de mici, familia este factorul psiho-social care ne pune bazele ființei umane, apoi societatea cu instituțiile de educație, grupurile de prieteni și, în final, nou formata familie, dar cu toate astea, undeva adânc în noi, se construiește puternic un SINE pentru care, unii luptăm toată viața ca să îl descoperim. A afla cine ești tu însuți într-o lume plină de superficial, în care presiunea de a avea, a deține și a părea într-un anume fel (de la forma corpului, până la felul în care să simțim) este nu numai o trezire din Matrix, dar o mare dovadă de curaj.Curajul de a depăși ceea cese cere pentru a te conforma deseori într-o mulțime fără conținut,ci doar cu formă, curajul de a te vedea, simți și accepta așa cum ești și de a te minuna(fără aluzii narcisice) de propria ființă.Esența drumului spre Sinele nostru o reprezintă toate momentele trăite, de la cele mai mici, pănă la cele mai zbuciumate, toate acele milisecunde care au rămas implantate în memoria celulei noastre, dar și acea zestre genealogică pe care sau cu ajutorul cătreia am reușit să ne construim propria ființă.Vai, și ce minune pentru o ființă umană să descopere drumul anevoios al cunoașterii de sine, ce sisifică călătorie în acre înveți să te desprinzi de iluzii, de autoamăgiri, de expectanțe exterioare și mai ales de cine nu ai vrea să fi.

Am auzit deseori în conversații cu anumite persoane că ei știu cine sunt : sunt mamă, sunt fiică, sunt doctor, sunt iubit sau multe alte răspunsuri despre rolurile pe care ființa noastră el îndeplinește zilnici .

Dar dincolo de toate astea, cine suntem și de ce este atât de greu să ne întrebăm despre asta sau să aflăm ?

Oare ce neliniști interne izvorâte din incongruența a ceea ce suntem și ceea ce dorim să fim , ne zdruncină zilnic și ne storc deenergie, îndepărtându-ne de la cunoașterea de sine?

Dacă în articolul anterior am vorbit despre relațiile cu ceilalți , în articolul de față vom încerca într-un mod simplist să vedem CE FEL DE RELAȚIE avem cu noi înșine și CUM se desfășoară această relație ? Știu, poate părea utopic să vorbim despre mine cu mine, adică aceeași persoană, ca într-o comedie în care o persoană  se uită în oglindă și se întreabă ” Salut ! Tu cine ești si… ce mai faci?”   și…culmea să mai își și răspundă    ”   Păi tocmai m-ai întrebat! Ia ghici ! “.Dincolo de glumă, chiar te întreb, tu de câte ori te-ai privit cu adevărat în oglindă ?Și nu pentru a îți observa corpul, ci pentru a te privii în ochi și a te întreba pănă în măduva oaselor cît de bine o cunoști pe persoana care te privește din oglindă ? 

Relația noastră cu noi înșine poate fi, la fel ca într-un cuplu, una armonioasă sau…una plină de năbădăi.

Orice relație este definită prin interacțiunile dintre cei implicați, dinamică, emoțiile desfășurate în această dinamică, tranzacțiile de validare, de măști, de ascundere sau dezvăluire.

La fel, relația dintre NOI și NOI ÎNȘINE se refer inclusiv la cât de intimi suntem cu vulnerabilitățile proprii, cu temerile și fricile pe care le purtăm în spate și cât de mult curaj avem să ni le expunem nouă însăne pentru a reflecta cu adevărat asupra a ceea ce ele înseamnă pentru noi și cum reacționăm, sau mai bine zis cum am învățatsă reacționăm la ele.

Relația cu noi înșine se referă și la modul în care ne-am dezvoltat capacitatea de a vedea etapele de viață parcurse, a trasa imaginar linii sau puncte de referință pentru momentele, persoanele sau trăirile care ne-au marcat. Indisolubila relație profundă la care muncim cuprinde nu numai ceea ce vedem și știm, dar și ceea ce nu vedem, nu vrem să vedem sau ceea ce ne facem că nu știm sau chiar ce nu știm încă.Tot aici putem include încrederea în propriile simțuri, în propriul instinct , cunoașterea somatizărilor fizice pe care problemele noastre de suflet sau de gând le produc în carcasa fizică a persoanei noastre. este interesant să observăm ce deprinderi ne-am format și cât de multd e ajută sau ne reprezintă, ce obiceiuri am preluat de la familia noastră și care sunt create de noi, ce mecanisme am dezvoltat în relația cu anumite persoane, și mai ales despre ce subiecte evităm să discutăm cu noi înșine pentru că, poate, ne fac să ne simțim inconfortabil ?

Care este dinamica mea interioară ? Mă pedepsesc sau mă recompensez în majoritatea timpului ? Ce strategii mi-am dezvoltat pentru dialogul interior atunci când greșesc ? Ce anume se schimbă în gândurle mele despre mine însumi atunci când nu mi-am atins scopul propus ? De unde am o serie de reacții , sunt ale mele sau sunt moștenite /învățate ? Și de aici se naște și periplul tranzacțional al următoarelor dileme:

Oare în situația x am reacționat ca un adult fiind echidistant, realist, echilibrat, responsabil sau ca un copil : m-am supărat ,mi-am luat jucăriile și am plecat dacă ceilalți nu fac cum vreau eu sau m-am pedepsit, m-am dat bătut,nu sunt suficient de bun,iubit, etc sau ca un părinte  autoritar, normativ ? Și în funcție de răspunsul găsit, încearcă să vezi, de exemplu dacă a fost copilul, ce îi lipsea acestuia și cei îi poți tu , adultul de azi oferi copilului din tine , pentru ca acesta din urmă să stea frumos, integrat în omul mare și responsabil, fără a se simți lăsat la o parte, dar înțelegând că la cârmă nu este el, copilul, ci adultul din tine .

Cum stai cu emoționalitatea , dar cu vocabularul emoțiilor ? Poți repera într-un dialog doar cu tine însuți ce emoții trăiești în anumite momente și care sunt cele în care te simți mai confortabil ? Dar cele incomode, ce faci cu ele ? 

Unde nu stai prea bine ? Ai reziliență la situații diverse sau sistemul tău de apărare se activează imediat la situații nemaiîntâlnite, neplăcute ?Câtă liniște îți oferi tu ție?

Câte coportamente toxice exerciți către tine însuți ?

Ce relatie ai cu tine insuti?

Câte intrebari ți-ai adresat si la câte ți-ai răspuns ?

Tu cum ești cu tine?

Cea mai frumoasă relație de iubire…cu propriul tau suflet.

În final, dacă îți sunt de folos, iată câteva exerciții ale căror răspunsuri te pot ajuta să lucrezi la relația cu tine însuți.