Vremea timpului

Intr-o vreme in care timpul nu mai are aceeasi valoare.

Intr-o vreme in care valoarea banilor devine cu totul alta.

Intr-o vreme in care planurile stau pe loc.

Intr-o vreme in care lucrurile pe care ieri le gaseai obisnuite, astazi devin tabu.

Intr-o vreme in care contactul uman a devenit desuet.

Intr-o vreme in care singura socializare este on line.

Intr-o vreme in care masca este obligatorie, te intreb:

In interiorul casei tale, acolo unde esti doar tu, cel fara masti sociale pe care ai invatat sa le porti in fata celorlalti, ce masca porti in propria oglinda?

Acolo unde traiesti o vreme in care timpul devine insuportabil de lent, apoi insuportabil de apasator, si in cele din urma, insuportabil de profund, tu ce masca porti cand esti doar tu cu tine?

Dincolo de fotografiile cu mese imbelsugate, cu excursii luxoase, cu daruri mult dorite si costisitoare, dincolo de orice aparente, tu cum esti cu tine insuti, te mai suporti? Ai reusit sa ii vezi pe cei de langa tine asa cum sunt ei, fara mastile lor si fara proiectiile tale?

Dincolo de timpul care se scurgea atat de rapid si nu iti ramanea sa suni rude, amici, prieteni, sa ii intrebi cum se simt, acum ai clipe sa porti ganduri spre cei ce singuri isi ung sufletul cu iubire? Acum poate simti cum in unele suflete curg lacrimi de neiubire, de singuratate, de neputinta mascate atat de bine de glume, de rasete, de o stare debordanta de optimism ?

Dincolo de aparenta vietii minunate pe care o afiseaza majoritatea, se scurg clipe dureroase de intimitate nemaitraita!

Dincolo, acolo unde este o vreme cu noi insine, timpul devine un drog ce ne intra in suflete si ne face sa ajungem la noi insine.Si uneori ne ingrozeste de ceea ce gasim.Nicidecum acel ideal de om doar bun, doar binevoitor pe care ne placea sa il afisam, ci un om si cu rele, si cu ipocrizie, si cu neasumare, un om pe de-antregul!

Intr-o vreme in care carantina ne obliga sa purtam masti textile, si renuntam la multe masti sociale inutile, ce masca mai mirobolanta a propriului sine purtam cand ne privim in oglinda?

Dincolo de izolarea sociala, ne construim castele de nisip sau fortarete pentru a ne inchide inima?

Dincolo de timpul care pune sub semnul intrebarii tot ceea ce planuiam pentru maine, cine suntem cu adevarat inlauntrul nostru?

In afara de bunatate, de miere si lapte, ce ascundem dincolo de mastile acelui alb imaculat?

Intr-o vreme in care recunosc, ca nu sunt vreo mare credincioasa , dar am credinta ca ceea ce este sadit in mine ma face sa stiu ca merit sa lupt si sa traiesc intr-un omenie, cu ipocrizie, rau, bunatete si asumare si tot ce cuprinde ea, simt cum se apropie ca niciodata Sarbatorile Luminate, aruncand din mine , poate tot ce este mai rau, tocmai pentru a curata ceea ce stiu ca am in mine.

In loc de vremea acelor mese imbelsugate, se asterne in noapte , o liniste apasatoare, asezonata pe alocuri cu deja obisnuitul sunet de sirena.Si linistea noptii ne poarta doar inspre noi.Un drum cu sens unic.

In loc de mesele pline la care ne intruneam cu totii pentru a ne expune marile realizari ale vietii profesionale sau personale, care mai de care decaland pe ceilalti din familie, luptand pentru locul preferat in fata parintilor, pentru mangaierea perfidului Ego, se asterne singuratatea ringului in care nu ne mai luptam nici cu noi insine, descoperind disgratiosul Eu.

Intr-o vreme in care purtam masti, ramanem atatd e dezgoliti in fata noastra si nu ne putem mai putem ascunde dupa clipele pe care le numaram intr-un sosirea unei mari reusite.

Este o vreme in care nu mai avem ce sa asteptam…

Intr-o vreme in care ne purtam cu manusi, poate devenim impardonabili de puri in franchetea cu care ne putem asuma pe noi insine.

Intr-o vreme in care bancile ne asteapta cu plata creditelor, poate incepem sa ne deschidem un cont , dand credit propriiei fiinte, recunoscund-o in deplinatatea imperfectiunii ei.

Intr-o vreme in care toate superficialitatile ce faceau scopul vietii noastre au devenit ca nisipul in clepsidra, poate gasim acum , cumva paradoxal, sensul pentru care se aprinde Lumina din noi.

Lumina de Paste devine astazi , nu un motiv de a merge la biserica etaland masca de evalvios sau cele mai noi tinute, cine singura picatura care este cu adevarat in si din noi.

“Veniti si luati lumina!” nu mai este acel stindard ce aduna oamenii, majoritatea lipsita de adevar, ci devine intrebarea pe care ti-o poti adresa singur , privindu-te in oglinda, si reformuland-o : “Este Lumina in mine?”

Ramanem umani fara masti in interiorul casei noastre, purtandu-ne doar sufletul si acceptandu-l in toata splendoarea lui, cu raul si binele sadit in el?

Ramanem bibelouri sculptate frumos, mintindu-ne in continuare in propria oglinda?

Lumina si Renastere……poate ca acum, intr-o vreme in care

timpul este pentru noi, banii sunt doar hartii, sufletul bate iesind din piept si mintea ne joaca scenarii neobisnuite de singuratate, poate acum e o vreme pentru Lumina din noi.

In orice am crede ca si dogma religioasa, ne suntem datori sa credem in Omul din Noi!

Nu stiu cum, si nu stiu de ce, dar simt o liniste profunda ca va fi bine, atata timp cat ne vedem pe Noi!

Lumina sa ne ramana in suflete, sa nu lasam intunericul sa patrunda peste noi!

Sarbatori cu Adevarat Luminate!

Semnat un Om si bun si rau!