Educație Interculturală PROIECT AGENȚIA DE TURISM

EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ

PROIECT AGENȚIA DE TURISM 

Ce spuneți despre un tur al orașului Timișoara?
Și nu orice fel de tur, ci unul conceput de elevii claselor a 6-a de la Colegiul Național Bănățean, la Educație Interculturală.
Nu numai că au găsit nume atractive pentru agențiile lor de turism, dar au chiar și oferte promoționale, tombolă și chiar bonusuri.
Ce vă oferă? O călătorie în care să vizitați clădirile istorice ale orașului, dar și să cunoașteți și experimentați tradițiile și obiceiurile micii Viene.
Așa învătăm despre noțiuni ca patrimoniu mobil și imobil,material și imaterial, etnii, incluziune socială, valori culturale, ne cunoaștem mai bine orașul, dar mai mult de atât creăm competențe transdisciplinare.
Micii antreprenori m-au uimit cu doza de creativitate, atenția la detalii, spiritul antreprenorial și motivația care i-a ajutat să elaboreze proiectele , elemente pe care poate le-am considera uneori setați în tradiționalismul educațional, mult peste nivelul vârstei lor.
Câte fructe se pot culege din educație atunci când coordonăm sursele interioare pe care elevii le dețin ! Și cât de simplu se poate face învățarea, cunoșterea, înțelegerea și aplicarea de noi concepte prin proiecte în care ei singuri își controlează resursele de informare, designul lucrării, timpul de lucru și talentele ascunse.
Deși este vorba despre Ego-ul meu , o declar răspicat că sunt mândră de ei , iar la finalul unei zile, ei sunt sursa mea de energie!
Spread the love

Leave a Reply