Piesă de teatru ‘Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese”
‘Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese” de Radu Iacoban a fost o calatorie in sistemica familiei si in transgenerațional.
De la scenografie, până la deocrul scenei, fundalul muzical și interpretarea rolurilor, timp de două ore puteai simți, dincolo de replici poveste fiecărei familii, aceea în care tipologiile se repetă, ceea ce învățăm de la părinți introducem în noi și reluăm, reface și practicăm fără să conștientizăm că ducem mai departe modelul ombilicalei fidelități față de familie, puteai vedea cu ochii minții cum poveștile nespuse se supun normelor sociale care dictează ” nu este frumos, asta nu se vorbește”, pănă la drama interioară în drumul sau scăpările de trezire ale unora dintre membrii.
Ilustră reprezentare în scenă a fiecărui personaj, drame îmbălsămate în umor și superficialitatea personei, replici atât de actuale despre prezentul pandemic și manipularea mass-media, tipologii atât de diverse ce creau un întreg: bunica cea evlavioasă și plină de prejudecăți, dar regină din umbră încă a familiei, soția împăciuitoare ce își ascunde suferința doar ca să le fie tuturor bine, tatăl măcinat de remușcări, frustrări trezite din frica unui sfîrșit ce îl ia prin surprindere-tipologia acelui om de fier pentru acre comunicare este fără sens, fata -adolesscenta abuzată ce trăiește o traumă al cărei punct de plecare se ascunde și pe care nimeni nu o poate înțelege, dar căreia i se spune mereu să se calmeze, băiatul -fiul rătăcitor care nu se conformează niciunei normel sociale și măcelărește toate regulile tăcerii și a secretelor ascunse în familie, mătușa divorțată și reîndrăgostită de un chipeș pretendent, iar cel din urmă, pretendentul-acel bărbat cu vorbe dulci, preocupat de manipulare, conspirații, creionând o persona morală și interesantă ce ascunde în esență moravuri ușoare și vânează oportunități de a trăi ceea ce este în fapt.
Dincolo de hohotele de râs, de replicile mult mai reușite uneori decât ale unui stand up comedy, se nasc întrebări grele și dureroase, se lasă tăcerea moralității și a esenței umane, iar masa la care familia se reunește devine un univers mișcător, imprevizibil, greu de trăit, dar delicios de observat.
Fiecare dintre noi avem o masă la care ne adunăm într-o seară și creăm o poveste.O poveste de generații, o poveste ce niciodată nu moare.
Întrebarea este dacă știm și putem să înțelegem povestea!
Mulțumesc actorilor, ați fost la înălțime !https://www.facebook.com/…/a.21328892…/5546943981984406/
